Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Pe urmele valorilor românești: Educație prin patrimoniu

Sub egida Comitetului Sindical, cadrele didactice ale Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca au valorificat timpul liber într-un mod constructiv și inspirațional, printr-o activitate de redescoperire a patrimoniului cultural și istoric românesc.

Itinerarul a inclus obiective de referință precum Cetatea de Scaun a Sucevei, Mănăstirea Putna, Muzeul Satului Bucovinean, Mănăstirea Sihăstria Putnei și Biblioteca Dulciurilor – locuri ce reflectă bogăția spirituală, tradițională și identitară a neamului românesc.

Această experiență s-a constituit într-o veritabilă lecție de istorie vie, prin care au fost valorificate dimensiunile identității naționale, ale demnității și curajului, în consonanță cu viziunea istorică a lui Ștefan cel Mare și cu valorile fundamentale europene: unitate, respect reciproc, educație și cultură.

Adresăm sincere mulțumiri Doamnei DUBCIUC Ludmila pentru organizarea impecabilă și implicarea deosebită în desfășurarea acestui demers educațional și cultural.

Articole Recente