Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

„EU Market”

În data de 11 iunie 2025, grupa 14, specialitatea Jurisprudență, însoțită de profesoarele Diana Tanas și Iliuhin Tatiana, a participat la evenimentul educativ cu titlul „EU Market”, organizat de asociația MilleniuM în incinta Centrului DACIA din municipiul Soroca.

Acest eveniment a avut drept obiectiv principal promovarea valorilor europene în rândul tinerilor, utilizând metode nonformale și interactive pentru a stimula implicarea activă și conștientizarea beneficiilor apartenenței la spațiul european.

Elevii au fost provocați să parcurgă o simbolică „foaie de parcurs europeană”, formată din mai multe stații tematice dedicate Uniunii Europene – instituții, drepturi, simboluri, oportunități pentru tineri, integrare regională. Prin abordarea ludico-educativă, participanții au fost încurajați să își testeze și aprofundeze cunoștințele. Cei care au finalizat toate provocările au fost recompensați cu premii simbolice, fapt ce a încurajat spiritul de echipă și motivația intrinsecă.

Activitatea a reprezentat o bună practică de educație civică și europeană, susținând ideea că integrarea europeană înseamnă mai mult decât apropierea de instituțiile UE:

* înseamnă modernizarea educației,
* dezvoltarea infrastructurii și a mobilității,
* precum și extinderea oportunităților pentru tineri, în conformitate cu valorile democrației, statului de drept și incluziunii.

Participarea la astfel de activități contribuie la formarea unei generații informate, active și pregătite să contribuie la construcția europeană a Republicii Moldova, în linie cu angajamentele asumate prin Acordul de Asociere RM-UE și recomandările Comisiei Europene.

Articole Recente