La data de 09.12.2024 elevii grupei 14 Jurisprudență au avut un dialog deschis cu Cocârlă Valentin, Şeful Reprezentanţei Bălţi din cadrul Oficiului Avocatului Poporului.
Elevii au avut ocazia să cunoască misiunea instituției Avocatului Poporului, aceștia au salutat prezența oficialului ca fiind o experiență în premieră pentru elevii de la această specialitate.
Discuția s-a axat în principal pe funcții de bază ale instituției, cazuri de competență, domeniul drepturilor și libertăților omului, monitorizarea respectării drepturilor omului de către autorități și alte entități, repunerea în drepturi a persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, asigurarea promovării drepturilor omului și colaborarea cu organizații naționale și internaționale.
Activitate desfășurată cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului care se marchează annual la data de 10 decembrie.




