La fiecare început de primăvară, în Casa Mare a Neamului, intră sfioase, ţinându-se de mână, două sărbători-gemene, două sărbători luminoase – datina străveche a Mărţişorului şi Ziua de omagiere a sfătosului nostru bunic, a omului simplu ca sufletul – ION CREANGĂ.
În contextul desfășurării decadei Catedrei de limbă și comunicare, astăzi, 06.03.2024, Casa Mare a Colegiului „Mihai Eminescu” din Soroca și-a deschis larg ușile pentru a găzdui șezătoarea cu genericul Un Mărțișor din Humulești, activitate care a adunat împreună elevi din diferite grupe academice, îndrăgostiți de opera crengiană, precum și de frumoasele tradiții naționale. Ghidați de profesoarele Vovc M., Revenco V., Bulat D. și Neagu T., aceștia au cântat, au recitat și dramatizat, reușind să creeze o atmosferă inedită și senzibilizantă, care a inițiat publicul într-o călătorie imaginară în trecutul îndepărtat al neamului.
E primăvară!.
Pe căi răzlețe se întorc cocorii
La cuibul inimii, pe-aripi de cânt,
Dar Creangă cu poveşti ne-aduce zorii
Copilăriei sfinte pe pământ. (A. Roșca)








