Azi, 14 februarie, din imensitatea astrală, poetul Gr. Vieru se bucură: în Țara Moldovei, se mai citește.
Venim la Ziua Națională a Lecturii cu o carte în suflet, fiecare cu partea sa de ,,zestre literară”, în speranță că ecoul Cuvântului se va revărsa peste zarea inimii, luminand-o. Un verset din ,,Psalmii” lui David ar fi o explicație a stării de spirit din această zi: ,,Strâng cuvântul Tău în inima mea”.
Este exemplul elevei grupei 25, Știrbu Alesea, care nu obosește în expediția frumoasă spre lumea uimitoare a Cuvântului artistic.
Participând la Concursul de Creație al Tinerei Generații ,,Ars Adolescentina-2024″, ediția a xxv-a, etapa viereană ,,Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” (Gr. Vieru), secțiunea Eseu, s-a văzut obligată să facă un popas în preajma creației ,,celui osândit de povara talentului” (I. Druță). Efulgența poeziilor vierene a inspirat-o să-și plece sufletul în fața celor scrise de acest Sisif contemporan, care ne-a lăsat o operă ,,cât un imperiu”.
Suntem mândri că eleva Colegiului nostru a obținut marele TROFEU, prezentând cea mai bună lucrare din 243 de participanți. O felicităm și pentru locul 3 la Olimpiada de limba și literatura română, Zona Nord, unde ,,s-a luptat” cu 16 candidați de la alte instituții de învățământ.
Îi urăm tradiționalul ,,La mai mult și la mai mare!” și să-i fie călăuză spusele lui L. Blaga: ,,Cine crede în zbor e stăpân peste zare”.






